Dosar de presa

Recenzie Teatru “Peer Gynt” de Henrik Ibsen, Trupa de Teatru Logos
 
5 martie 2014
 
 
Personajul Peer Gynt a trecut in periplul sau si prin Bucuresti si asta datorita companiei de teatru Logos. Un teatru independent insa pertinent, caci abordeaza piese de teatru de factura clasica intr-o maniera serios de moderna.

 Ai putea crede ca elemente esentiale precum un decor bogat,  jocuri de lumini sau efecte sonore sofisticate, ar trebui sa fie cheia succesului unui astfel de spectacol. Dar nu, decorul este cat mai minimalist posibil, o panza colorata intinsa pe intreaga scena pentru a-ti creea senzatia ca esti la teatru. Recuzita intalnita pe marile scene din lume pentru a pune in scena un astfel de teatru lipsesc, insa creativitatea regizorului creand  din proprii actori elemente de decor precum Sfinxul din Cairo sau padurea de pe muntele trolilor este de apreciat.

La auzul celor trei batai a gongului piesa de teatru incepe prin intrarea in scena a unui grup de actori ce te introduc prin dansul lor intr-o societate tribala si iti dezvaluie tainele ascunse ale obiceiurilor unei nunti. Desi piesa de teatru este concentrata de la cinci ore la o ora jumatate, regizorul Oswald Gayer evidentiaza foarte bine tema mortii si cea a nuntii, aspecte antropologice remarcabile si foarte bine sintetizate in cautarea lui Peer Gynt.

O calatorie prin lume si timp, pentru ca personajul Peer sa-si gaseasca sinele. Imboldit de camarazii lui sa dobandeasca un regat si prin acumularea a unor mari bogatii, risca sa-si piarda realitatea si constienta. Ajunge sa fie inconjurat de diavoli iar atunci striga catre demiurgul ce nu il aude.

Actorul ce il interpreteaza pe Peer, este o prezenta exuberanta si impulsiva, cu o naturalete bine definita ce il ajuta sa se identifice cu personajul si sa treaca prin diferitele stagii. Iar omogenizarea sa impreuna cu ceilalti membrii a teatrului ofera o continuitate si un flux continuu a piesei lui Henrik Ibsen.

Sfarsitul este un zbucium launtric, caci iubirea incompatibila si superficial dintre Solveg si Peer este datorata societatii in care traiesc, o societate ce te indeamna in a gasi mai degraba puterea oferita de bogatii decat cautarea sinelui.

Provocarea de a sustine aceasta piesa de teatru pe o scena improvizata din Bucuresti cu o formula de actori tanara intr-o maniera moderna este demna de apreciat. Surpriza placuta de a invita spectatorii dupa finalul piesei sa mai ramana in sala pentru discutii si intrebari este foarte benefica pentru educarea simtului ascultatorului .
LE DORESC CELOR DIN TRUPA LOGOS LA CAT MAI MULTE SPECTACOLE REUSITE



Publicat de Anchete speciale la Mar 3, 2014


Teatrul Logos a jucat luna trecuta în straie de sarbatoare. La Palat. La Palatul Parlamentului, acolo unde si-a invitat publicul care cauta în arta altceva decât ceea ce, în mod constant, gusta din spatiul public ori vad pe micile ecrane sau chiar în locuri special amenajate.

Cu o bagheta aproape perfecta care-i dirijeaza din umbra, tinerii actori din Teatrul Logos sunt precum pâinea lui Dumnezeu: buni, proaspeti si foarte accesibili. 

Regizorul si actorul Oswald Gayer
De ce i-ati pus denumirea Teatrul Logos?

Am pus bazele acestui teatru la Viena. Initial i-am pus titlul de Prologos, care era putin cam complex, pe când Logos înseamna spirit universal, cuvântul creator, conotatia de Christos din traditia crestina, iar la greci apare ca retiune cosmica. Intentia de baza pentru acest teatru a fost un mare dor dupa teatrul antic si misterial, mai précis dupa cultul dupa dramatic. Am gasit în România primul tratat despre teatru în vechea limba indiana care se numea Natia Sastra. Vorbim de teatrul care a existat în India, care se juca înainte de a fi în Grecia antica. Lucru care nici nu se învata la scoala. Asa mi-am dat seama ca în 30 de ani de cariera, ceea ce mi-a lipsit mie a fost tocmai acest aspect, cel sacral si cultic al meseriei noastre.

Cum supravietuieste un teatru modern si independent în zilele noastre?

Nu prea supravietuieste. Dar daca vrea sa nu dispara prea repede si sa ramâna în viata, atunci trebuie luptat foarte puternic. Toata lumea la noi face joburi. Inclusiv eu fac acelasi lucru.  Fiecare lucreaza pe unde si când si cum apuca. Încercam sa punem dimineata aceste joburi ca dupa amiaza sa o avem libera pentru repetitii. Joburile vin si se duc. Noi acum ne orientam în functie de joburi. Suntem nevoiti sa ne pliem dupa programul oamenilor.

Asta se întâmpla si înainte de criza? De ce se întâmpla lucrul acesta?

Pentru din încasari nu se poate trai. Ar trebui sa punem niste preturi în asa fel încât sa traim din încasari, însa doar daca ar mai veni oamenii. Nu avem cum sa facem concurenta cu artistii de la Opera, unde un bilet este 50 de ron. Noi cerem mai putin ca sa avem public în sala, ca sa nu jucam de unii singuri. La ultimele spectacole am fost în jur de 70 de platitori de bilete, ceea ce face ca un actor sa primeasca 100 de ron pentru o productie unde nu sunt foarte multi oameni. Daca ar fi 15 actori nu ar fi suficient. De obicei trebuie sa platim si chiria la care se adauga si alte costuri. E mare batalia cu toti colegii din Bucuresti, care au pus câte un proiect pe picioare în 3-4 oameni si astfel câstiga.

Deci, se face teatru de amorul artei?

Actorii îsi fac meseria. Daca fac teatru, ei asta stiu sa faca. Meseria noastra se face din constiinta faptului ca este necesar sa existe teatru pe lume. Arta aceasta nu are voie sa moara. De amorul artei în sensul ca nu vrem sa dam din mâna arta noastra. Au fost foarte multe spectacole în care s-a jucat fara încasari.

Nu este frustrant?

Sigur ca este frustrant. Dar actorii joaca de dragul artei si al contactului. Succesul poate veni pe urma, nu stii de la început, dar este bine sa fie. Orice actor se bucura daca se aplauda cu nesat. Sunt si alte aspect în afara de cele legate de aplauze si de bani. Un actor face teatru pentru ca este pentru el o traire speciala imposibila de trait în alte domenii ale vietii, o traire de altfel foarte necesara, ca o cunoastere de sine.

Cu alte cuvinte actorul nu se afla niciodata în criza, indiferent daca îsi câstiga pâinea sau nu?!

Asta este cealalta extrema. Cele doua extreme sunt ambele nesanatoase. Fenomenul integral este ca actorii iubesc teatrul. Dimensiunile pe care noi le descoperim în interiorul nostrum: emotionale, psihice, spirituale vrem sa le transmitem cuiva. În ziua de azi sunt foarte multi actori care s-au hotarât sa faca acele parti care aduc multi bani. Eu cred ca actoria de teatru, teatrul este un fenomen care nu poate fi înlocuit de film. O pizza poate hrani o familie, pe când un actor nu.

Câte premiere ati avut de la lansare?

Aproximativ 14 premiere, cu piese una si una.

Care este situatia teatrului independent în 2014?

Teatrul independent înseamna, de fapt, ca nimanui nu-I pasa de noi. Adica îti cauti singur motivatia launtrica de a face teatru dupa care lupti si te zbati zilnic pentru a avea spectacole. Libertatea este foarte buna pentru ca nu mai depinzi de un director care îti impune nu stiu ce repertoriu. Peste tot pe unde vorbesc, prin tara si strainatate, actorii sunt de-a dreptul nefericiti cu repertoriul. Faptul ca decidem noi ce vrem sa jucam este un aspect foarte bun. Pe de alta parte apar tot felul de trupe de teatru independent, însa nu toate proiectele sunt foarte artistice. Se cade foarte repede într-un comert inacceptabil. Faci rabat de la calitate, practic, pentru a îti putea plati chiria sau rata la banca. Iar asta doare al naibii de tare. Unii poate reusesc sa se salveze, altii poate nu. Si atunci aluneci în aceasta zbatere pentru ziua de mâine pentru a functiona viata daca nu arta. În Germania sunt peste 500 de teatre finantate, însa acolo este altceva pentru ca exista ajutorul de somaj care este destul de mare si îti permite sa faci ceea ce îti place. La ei se gasesc mult mai repede sponsori. De pilda, dupa 3 proiecte pe care le initiezi ca independent.

Cum vedeti evolutia teatrului independent în acest stres zilnic? Nu este distructiv acesta?

Ba da, cum sa nu! El nu este benefic în munca noastra. Dar prinzi o forta a razvratirii pe scena, atunci când ai avut starea plina de ura. Teatrul independent devine din ce în ce mai independent. Cine are sansa sa dea de un sponsor, de un spectator care se va îndragosti de piesa pe care o joci, atunci este bine. Actorii nu mai par asa de încântati si atrasi de problemele vietii de zi cu zi. Consideram ca temele fundamentale artistic eating toate aspectele de suprafata, pe când invers nu. Atunci când consumatorul de arta este zguduit fundamental putem vorbi despre un efect clar al teatrului si mesajului pe care îl transmite. Când omul se transforma.

Ce diferente sunt între actorul de teatru independent si cel angajat la stat?

Ele exista si nu sunt doar artistice. În primul rând este vorba de preocupare. Actorii independenti sunt mai dinamici, detin mai multe informatii, au un orizont mai intens populat cu tot felul de posibilitati de a face proiecte. Cei finantati nu mai au nevoie sa îsi bata capul cu proiectele, sunt mai linistiti, cu pericolul sa fie mai putin creativi. Dar toti sunt profund nemultumiti, indiferent de ce parte a baricadei vorbim. Este foarte amestecata treaba. Creativitatea proaspata care se poate bucura de un rol minunat sau de o piesa superba, pentru toate acestea nu exista timp sufficient si nici liniste suficienta, drept pentru care spectacolul final nu este satisfacator. Este o permanent zbatere.

Care este sansa actorului de a fi fericit?

Sa joace rolul într-o piesa minunata si sa aiba timp si liniste, iar la premiera lumea din sala sa fie îmbogatita si transformata din aceasta sansa.

Ce va place la meseria de actor?

Totul...

De ce ati ales-o?

Am fost mare vedeta înca din gradinita (râde). Chiar asta am simtit de mic copil. Intram în transa când eram chemat pe scena. Nu mai stiam de mine când paseam pe scena.




DINU GRIGORESCU
(text inclus în volumul Rezervatia dramaturgilor, Editia 2 Ghepardul)
Sa vorbim despre LOGOS
- seara la teatru –  29.10.2013
A douasprezecea noapte de Wiliam Shakespeare

Cunostintele geografice ale genialului dramaturg nu erau luate de pe net si nici nu cred sa fi avut la dispozitie multe surse într-o epoca totusi de pionierat a tiparului, cert este ca în piese apar devieri de la hartile timpului, mutatii teritoriale, eroii se misca dezinvolt în spatii europene, se iau corabii din orase care nu au iesire la mare, furtuni devasteaza insule necunoscute, imaginatia dramaturgului lucreaza. si în A douasprezecea noapte suntem purtati în Iliria*, regat localizat în antichitate pe teritoriul din nord-vestul Peninsulei Balcanice, cuprins între Marea Adriatica - râul Morava si Panonia, locuit de iliri, cu capitala la Scodra, având ca forma de guvernamânt monarhia. (*pâna la cucerirea romana în anul 168 î. Hr.)

Aici se petrece A douasprezecea noapte, scrisa în apropierea Craciunului de la 1600, (Wikipedia). Pe internet, o blogerita da raspunsul exact:

Piesa lui Shakespeare a fost scrisa special pentru a fi jucata la o sarbatoare crestina numita Twelfth Night (a 12-a noapte), care pica în noaptea de 5 spre 6 ianuarie (ajunul Bobotezei), considerata a 12-a noapte de Craciun, cea care încheia sarbatorile de iarna. Era seara când bradul era despuiat de podoabe, aveau loc festivaluri pline de muzica si distractie iar el a dorit sa scrie o piesa în ton cu aceasta sarbatoare. E cert ca Shakespeare o intitulase What You Will însa i-a adaugat si Twelfth Night dupa ce avusese loc premiera unei piese de John Marston cu acelasi titlu.

La fel ca multe alte comedii shakespeariene, si A douasprezecea noapte e bazata pe încurcarea identitatii unor personaje. Viola travestita în barbat, luând numele de Cesarino intrând rocambolesc în serviciul ducelui Orsino care este îndragostit de tânara Olivia, al carei tata si frate au murit recent. Pentru a-i cuceri inima, Orsino îl foloseste ca intermediar pe Cesarino crezând ca el este barbat, Olivia se îndragosteste de acesta, adica de Viola care nutreste sentimente ducelui, cel care-i devine prieten apropiat si confident. Intriga complicata, presarata de numeroase surprize, poante si calambururi date de Bufon, prestatia lui Malvolio, campion al ridicolului cavaleresc, duelurile la propriu dar mai ales replicile si monologurile scânteietoare, nu au constituit impedimente pentru grupul tinerilor actori al teatrului independent LOGOS, teatru necomercial, care si-a asumat curajos si alte piese de calibru greu: Faust I si II, de Goethe, sau Insula sclavilor de Marivaux.

Cu placuta surprindere descopar în mansarda generoasa a unei cladiri noi, din cartierul Hala lui Traian, un spatiu teatral neconventional, amenajata profesionist, elegant, primitor de spectatori, care sunt toti tineri civilizati, elevi, studenti dar nu lipsesc nici alte categorii de vârsta. Ne asezam pe scaune, circular, dupa modelul elizabethan, în chiar proximitatea actorilor, care interpreteaza cu voiosie celebrele personaje.
Sir Andrew:    Alexandru Ceplinschi
Malvolio:    Alexandru Sabau
Olivia:    Catalina Moise
Orsino:    Dan Balasoiu
Sir. Toby:    Ilie Bogdan
Valentin:    Ilinca Matei
Viola:    Ioana Farcasanu
Antonio:    Marian Simion
Bufonul:    Marius Blaj
Sebastian:    Massimiliano Nugnes
Maria:    Oana Spataru.

Aplaud cu bucurie. Place spectacolul. E credibil, comic, skakesperian. si prin decor (minimalist) costume, atmosfera. Regia inspirata, bine coagulata, asigura întregului dinamica, ritmica satirico-lirico relevanta spectacologic. Dl. Oswald Gayer (totodata si mentor al Logos-ului) conducându-si trupa cu finalitate artistica pe firul complicat de multe ite, realizând constant tensiune dramatica, nu putine momente spumoase, mai ales pe linia de comediei de situatii.

Tânarul Alexandru Sabau, filiform si sagace, realizeaza un Malvolio grotesc, dar uman, haios, subliniabile fiind confruntarile cu Bufonul curtii, interpretat hazliu contrapunctic de Marius Blaj, dar remarcabile sunt prin sinceritate, spontaneitate, expresivitate si prestatiile doamnelor Catalina Moise (Olivia) si Ioana Farcasan (Viola), actrite cu multe posibilitati interpretative. Barbatii au partea leului în teatrul shakesperian fie ca sunt regi, nobili, curteni, ostasi, bufoni.

Alexandru Ceplinschi e un adevarat Sir Andrew, impozant si cuceritor în costumatia si gestica sa nobiliara. Dan Balasoiu transmite fermecator prin Orsino, tineretea si elanul îndragostitului, iar Sir Toby creat de Ilie Bogdan reîncarneaza expresiv, cu mijloace comice, pe celebrul personaj. La succesul reprezentatiei îsi aduc contributia si eroii secundari, atât de necesari conflictului, gratie talentului actorilor Ilinca Matei (Valentin), Antonio (Marian Simion) si Massimilano Nugnes (Sebastian).

Ceea ce mi s-a parut cel mai important lucru în spectacol a fost capacitatea actorilor de a face echipa, cucerind publicul neconditionat prin umorul delicat, alteori exploziv, invaziv, meditativ. Nu e deloc usor sa joci Shakespere si sa ai succes cu el, fara sa ai în spate infrastructura unui teatru bugetat, acces la publicitate si notorietate. Mici bijuterii artistice sunt realizate în mici laboratoare de creatie, datorita unor mecena care au înteles miscarile centrifugale ale teatrului spre zonele experimentale, în asa numitele zone Of si Off. Fata de monopolul teatral - teatre mici ca Logos se constituie în alternative efervescente cultural, mai apropiate si mai accesibile publicului nesimandicos, tineretului în special. Satisfactia cu care au pornit spre casa spectatorii dupa vizionarea piesei A douasprezecea noapte este un argument pentru a sustine asemenea initiative, mai ales atunci când ele se bazeaza pe texte importante, incitante si nu pe supralicitarea derizoriului.

DINU GRIGORESCU
(text inclus în volumul Rezervatia dramaturgilor, Editia 2 Ghepardul)



Prezentarea Teatrelor independente din Bucuresti 04.2013

Teatrul Logos – Str. Visinilor, nr. 17. Fondat în 1998 în Buftea, mutat în 2005 în Bucuresti. Un teatru al cautarilor, acoperit în misticism.

La Teatrul Logos am stat de vorba cu Oswald Gayer, o personalitate carismatica, în jurul caruia s-au adunat actorii care îi împartasesc viziunea. A lucrat multi ani în strainatate si marturiseste sincer ca viata a fost darnica cu el. Cauta formele initiale, „un mijloc de a transporta pe calea frumosului adevaruri profunde, cele spirituale, ale zonei de dincolo de planul fizic. Occidentul cauta politicul si socialul, dar nu vreau sa fac parte din aceasta manipulare, dezvoltari pur materialiste”. Toate aspectele trebuie sa existe în teatru, dar unul anume nu trebuie sa lipseasca. Teatrul trebuie sa devina o pepiniera de cautatori de Logos. Crede ca regia e out, actoria e ce trebuie si vede cum multi colegi se pun câte doi, trei si fac un spectacol. Primul spectacol a fost în stilul commedia dell’arte, s-a numit Insula sclavilor si înca se mai joaca de 14 ani. Planurile de viitor: un sediu si un pas spre teatrul antic.

Daca Teatrul Logos ar fi o persoana… „Sper ca nu ma întrebati cum arata acum, ca asa e imaginatia mea: Ar fi o persoana jerpelita, îmbracata cu cârpe, zdrente, cu ochii întrebatori, uluiti, dar mai degraba tristi, însa cu un subtext de umor. O persoana fara pantofi, cu corpul înfrigurat de nevoi. Mi-as dori ca aceasta persoana sa mi-o pot imagina splendida, minunata, îmbracata în straie domnesti, dar simple, frumoase. Cu privirea stralucitoare, sanatoasa, viguroasa, cu privirea agera spre orizontul cunoasterii”.

Spatiul are aproximativ 140 m2 si poate gazdui în jur de 80 de spectatori – cam cât o sufragerie de boier modern, dupa cum spune Oswald Mayer.

Sa crezi si sa creezi un spatiu independent înseamna sa ai curaj si încredere în fortele proprii. Le-am dat dreptate fiecaruia dintre cei cu care am vorbit, m-au încântat. Mi-a placut sa vad atâta pasiune si vointa si a fost pastila mea de energie pentru multa vreme. Teatrul independent are lucruri de oferit, spectacole, actori talentati, regizori, dramaturgi, ramâne doar sa îsi gaseasca publicul. Va îndemn la teatru independent!


România mare 28. Martie 2014
Ion Machidon, presedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

Bucuria de a râde

Traversam vremuri de restriste, tot mai multi români fiind îngrijorati de traiul zilnic. În ciuda acestei crunte realitati, viata omului de rând este presarata cu zâmbete si voie buna, gratie unor momente artistice unice, care îl ajuta sa evadeze din cotidian, chiar si pentru câteva clipe. Activitatea tinerilor actori Marian Simion, Iulian Ilinca, Viorel Manole, Ioana Farcasanu, Catalina  Enache Moise, Iulia Nistor, Ramona Barbulescu si Ilie Bogdan....în cadrul trupei Teatrul LOGOS, condusa  de Oswald Gayer, constituie un exemplu relevant în acest sens.  ...Aceasta trupa, prin brand-ul sau, îsi are meritul si locul ei în lumea teatrului românesc, dupa cum aveam sa observam deunazi, într-o reprezentatie de exceptie, sustinuta pe scena Salii „Constantin Brâncusi din incinta Parlamentului României, unde a interpretat piesa „Insula Sclavilor”, scrisa de Pierre Marivaux, în fata unui numar impresionant de spectatori, de toate vârstele, demonstrând,  astfel, ce înseamna teatrul adevarat....... Spectacolul se joaca nu doar cu masti, ci si cu maxima expresie corporala, în stilul Comediei dell´ Arte.

Eroii-actori, înca din primele scene, si-au aratat maiestria în a juca teatru cu talent. Bucurându-se de o regie aparte si de o sonorizare excelenta, luminile reflectoarelor oferind un plus de coloare pentru vigoarea si claritatea interpretarii unor roluri pe cât de complexe, pe atât de interesante. Neabatându-se de la stiinta lor de a se manifesta cît mai natural pe scena, si-au urmarit îndeaproape rolurile, într-un dialog plin de viata si de nerv artistic, fara poticneli, sau însailari de moment, cum se întâmpla de obicei, reusind, prin naturaletea costumatiei, machiajului, gesturilor si echilibrul tonusului interpretativ, sa ofere un spectacol viu, împletit în culori dintre cele mai distractive, privind calitatea si cantitatea de umor, ce avea sa fie rasplatit cu aplauze repetate, de catre cei prezenti.
 
În ciuda tineretii lor, acesti actori au demonstrat ca munca în echipa fructifica, la maximum, constiinta artistica, timpul lor fiind dedicat, în mare parte, unei pregatiri temeinice, teatrul reprezentând chintesenta izbânzii lor în viata.

În acea seara, trupa de teatru „ Logos“ a oferit un moment inedit, demonstrând ca, indiferent de vicisitudinile existentei, arta are puterea de a ne transporta într-o lume de poveste. E pacat, însa, ca mass-media nu promoveaza astfel de evenimente culturale.


Peer Gynt la Teatrul Logos
Iuliana Nistor  3.10.2013
                 
             Spectacolul propus de Teatrul Logos din Bucuresti ne prilejuieste intâlnirea cu una dintre cele mai importante piese ale dramaturgiei universale: Peer Gynt, o capodopera a teatrului de idei, initiat de dramaturgul norvegian Henrik Ibsen.

            Înca de la primii pasi pe care, ca spectator, îi faci în sala de spectacol intri într-o lume aflata la granita dintre vis si realitate. Personajele în scena aducând cu ele lumi interioare prinse în labirintul propriei lor vieti,ca la o parada a destinelor.

           Viziunea scenica a regizorului Oswald Gayer oglindeste viziunea unei gândiri estetice influentata de experienta profesionala în lumea teatrala europeana, dar si de un simt al descoperirii valentelor esentiale oferite de textul lui Ibsen, accentul punându-se pe trairile profunde ale personajelor.

           Personajul principal, Peer Gynt, una dintre cele mai complexe partituri actoricesti, ne ancoreaza într-o calatorie a noastra catre noi însine. Rolul este interpretat de actorul Marian Simion care, printr-o capacitate uimitoare de metamorfozare interioara, sustinuta de o plastica corporala expresiva si de o evidenta implicare emotionala, reuseste sa creeze un univers uman complex, redând cu maiestrie multiplele fatete ale personalitatii lui Peer Gynt într-o forma estetica si abandonându-le, rând pe rând, într-un proces de purificare, reusind astfel sa ajunga la esenta substantei fiintiale a personajului.
Remarc aici suportul si daruirea întregii trupe de actori care, privindu-i, mi-au amintit cuvintele lui Schiller: "Omul e întreg doar atunci când se joaca...", ei reusind sa transmita publicului bucuria miscarii, a gestului, a rostirii.

           I-as aminti aici si pe ceilalti protagonisti ai spectacolului: Beatrice Meda(Solveig), care contureaza un personaj discret, dar care va duce cu sine o lume de trairi si de cuvinte nerostite, Catalina Moise (Ase), Ramona Barbulescu (Femeia in verde), Oana Spataru (Ingrid,Anitra), Ioana Farcasanu (Preotul), Dan Balasoiu (Dracul), Alexandru Ceplinski (Turnatorul de nasturi), Marius Blaj (Tatal), Massimiliano Nugnes (Fiul).

           Spectacolul este conceput într-o viziune regizorala moderna, avangardista, reflectata si în alegerea scenografiei. Oswald Gayer prefera sa foloseasca ca decor câteva pânze, rosii si verzi, portivit alese pentru sustinerea atmosferei generale a piesei.

           As aminti aici una dintre indicatiile regizorului: El le spune actorilor: "Decorul sunteti voi, voi si talentul, harul vostru actoricesc..."

           Interesanta este si partea muzical-sonora a spectacolului: aceasta este realizata de unul dintre actorii trupei care participa atent la desfasurarea actiunii punctând si sustinând cu multa inspiratie momentele-cheie ale piesei.
       
           Va recomand sa mergeti sa vedeti în acest spectacol, pentru ca este mai mult decât o piesa de teatru; e o întâlnire cu oglinzile noastre, cu mastile pe care le purtam cu noi zi de zi.
As încheia dezvaluindu-va vorbele unui spectator prezent la una dintre reprezentatiile piesei: "La sfârsitul spectacolului simteam ca nu pot sa aplaud. Era ca si cum as fi aplaudat intr-o biserica...."                 



Salonul oglinzilor   -   Vivat Caragiale   -  Editura Ghepardul  2012

Dinu Grigorescu  -  eseuri teatrale
 
Fosnesc trupele independente cu zurgalaii lor care amplifica benefic harta teatrelor particulare pe teritoriul de azi al capitalei.
Anul Caragiale se încheie la Bucuresti

Cu saniuta:
la „DOUA LOTURI“...si la „A 12 NOAPTE”

.....Parca inoculati cu un drog al comediei bufe, axata pe situatii, extrasa din bufoneriile unui Chaplin caragializat, tinerii actori......evolueaza frenetic sub bagheta si laptop-ul lui Oberon, alias Marian Simion si ei, toti, cuceresc, treptat publicul care râde.....Ma urmareste acel plâns cu sughituri, dupa râsul în hohote, un semn al reusitei acestei montari...... Regizorul (Marian Simion) e ca un demon plural. Desi singular mânuitor al unei coloane sonore(personaj în spectacol),....dl...vede monstruos si construieste excelent – cu mijloace artistice si tehnice din dotare, câteva momente antologice cum este acela al triumfului......

Marian Simion este tartorul acestui spectacol asa cum e si maestru de ceremonii la alt teatru independent numit „Logos“, aflat în cartierul Hala lui Traian, pe calea Visinilor nr. 17, locatie mansardata în stil german, unde am avut satisfactia de a vedea si un destul de numeros public, foarte tânar si educat, la „A 12 noapte”, într-o prima seara de iarna bucuresteana si shakespiriana totodata.

Fosnesc trupele independente cu zurgalaii lor care amplifica benefic harta teatrelor particulare pe teritoriul de azi al capitalei.

Dinu Grigorescu
15 decembrie 2012


Landeszeitung St Pölten

Teatrul Pro Logos în St Pölten
………………Cu un “Altfel de Teatru de Vara” a fost umpluta gaura estivala din programul teatrelor din capitala landului St. Pötten, de catre nou-înfiintatul teatru “Pro Logos”. A fost înfatisat basmul dramatic al lui Grillparzer “Visul de-o viata”, cu care teatrul Pro Logos si-a prezentat prima creatie, si aceasta nu numai ca promitea mult, dar însemna deja mult.
    Nici nu ne puteam astepta la altceva avându-i în vedere pe fondatorii si echipa teatrului: Werner Eng si Oswald Gayer responsabili de regia artistica, precum si Sabine Waibel, Eduardo Kapsch si Wolfgang Lesky. Adi Schober care a asigurat ilustratia muzicala, de asemenea excelenta, si Anca Pâslaru pentru costume.
    Cu siguranta ca ceea ce s-a servit publicului în curtea carmelitilor n-a fost un meniu de sezon, usor digerabil, totusi – sau poate tocmai de aceea îmbucurator – acesta s-a aratat încântat si impresionat de aceasta forma de teatru mai degraba neconventionala, de prestatia actoriceasca a unui ansamblu bine armonizat, de efectele luminoase generatoare de atmosfera si de admirabilul One-Man Show de sunet.
    “Teatrul Pro Logos” încearca sa modereze regia aplicata la exterior, în favoarea unei “intensive deveniri a constiintei fortei spirituale a limbajului si a unei stapîniri totale asupra corporalitatii, pîna la a obiectiva miscarea”.  
    Publicul din St. Pölten a omagiat aceasta realizare cu ovatii prelungite si cu manifestarea în repetate rînduri a dorintei ca Teatrul de Vara din curtea carmelitilor sa devina o institutie de sine-statatoare care sa prezinte în continuare astfel de creatii impresionante, iesite din comun, ale “Teatrului Pro Logos” si a carui notorietate sa depaseasca în curînd granitele orasului devenind o notiune familiara tuturor iubitorilor de teatru.
    La urma urmei, cu siguranta ca acest lucru nu i-ar sade rau deloc orasului asa ca nu putem decît sa ne alaturam acestei sfielnice dorinte, cu toate urarile de bine. ………………

Nürnberger Abendzeitung

“Jurnalul unui nebun” de N. Gogol
    …………..În jocul lui Gayer dispare toata piesa si reapare sub forma expresiei pure. O performanta se naste în fata ochilor publicului. Un joc în care apar sincronizate vorbirea si gestul, un joc în care vorbirea bate ritmul si gesturile danseaza pe acesta. Întregul corp al lui Gayer danseaza, întregul corp al lui Gayer vorbeste. Mâini care tin scrisori invizibile, sute de siruri de intentii si stari care se oglindesc pe fata lui Gayer, mii de gesturi care nu se repeta ci apar mereu în variatiuni. Putinul machiaj sub ochii larg deschisi si încremeniti, comlpeteaza toate acestea. Usor îsi gaseste interpretul si siguranta în expresivitatea vorbirii; este dement si dotat cu mintea sanatoasa a omului cu sufletul bolnav, este rupt interior, este batut, este mereu comic, este nebun. Este o nebunie. …………..

Mittelbayerische Zeitung

Postmodernism – Nasterea unui Star
……………Palästrio încolo! Palästrio încoace! Oswald Gayer interpreteaza cu virtuozitate partitura intrigantului tragator de sfori: vulgar, impertinent, ratat, perfid, galagios, subversiv. Omul este o sfîrleaza de necrezut, un comic polivalent în pantaloni burlan si frac, cu cipilica neagra si garoafa rosie la butoniera. O figura care nu poate fi descrisa altfel, decît ca fiind o combinatie între Chaplin, Otto si Maokie Messer. Un fluiera-vînt epic, un clovn de cinema înstrainat.
    O data da frîu liber infantilismului sau, sâcâie, râde zgomotos, scânceste ca un copil râzgâiat, apoi din nou alearga pe scena cu neastîmpar de maimuta, schimonosindu-si trasaturile fetei, ca si cînd aceasta ar fi un servetel de hîrtie.                                                                           
    Felul în care, pentru a fi sigur ca nimeni nu-i intercepteaza tradarea, se preumbla cu pasi marunti cântând, încercând “sa nu atraga atentia” – divin!
    Potentialul artistic al acestui om depaseste vocabularul criticului. Noi tacem!. ……………….


Münchner Abendzeitung

……………Oswald Gayer, un virtuoz al expresivitatii corporale, si regizorul Ioan C. Toma, arata în “Jurnalul unui nebun” de Gogol, în Theater rechts an der isar, cum dintr-o poveste traznita pot deveni 70 de minute de teatru care te tintuieste locului pur si simplu. ……………

 
 Düsseldorfer Nachrichten Theater heute
 
………………..Oswald Gayer este un Hamlet de factura “moderna” care-i trage pe sfoara cu abilitate pe cei din jur. El îsi dezvolta propriul rol cu minutiozitate, se înalta, ca trezindu-se lent dintr-un vis, în realitatea otravita de fatarnicie si rautate. .....Oswald Gayer joaca un Hamlet care recunoaste din timp aceasta înlantuire fatala, reflecteaza si la sfîrsit accepta – fara iluzia ca actiunile sale ar putea diminua într-adevar distanta dintre lumea reala si cea posibila; el îsi stabileste datoria morala de razbunare pentu a ocoli interdictia morala a nimicirii de sine.Tempo-ul sau de joc, nuantat si plin de vitalitate, a fost rasplatit cu un plus de aplauze.…
 
 Nürnberger Zeitung

……………….Mult mai amuzant ar fi fost aici, daca prestigiosul Oswald Gayer, ar fi oferit solo întreaga poveste.
    Actorul proteic, caruia nu demult i s-a acordat premiul teatrului din Erlanger si care în “Schattengeburten” a stralucit ca moderat “Erlanger Baby”, da nastere unor reprezentari-imagini mentale deosebite; astfel, el face uitat, tot restul tragediei. …….      


 Stuttgarter Nachrichten  

………Oswald Gayer ca Gynt: un actor plurivalent înzestrat cu darul conversatiei, un tip prin excelenta artistic, al carui talent scoate din bizara piesa o frumoasa, energica traire teatrala despre ratacirile si mîntuirile unui suflet…………..


  Düsseldorfer Zeitung

………….La sfîrsitul spectacolului, Gayer i-a avut din nou pe toti la degetul cel mic, pentru ca rolul sau a fost de departe cel mai de efect, desavârsit; aplauzele tunatoare de la final îi erau adresate mai ales lui. Mefisto-ul lui Gayer nu este o figura diabolica, un print al infernului, ci un poznas cinic al carui temperament dracesc ameninta uneori sa-l copleseasca. În acest fel, te determina sa astepti permanent tensionat festa urmatoare – adesea cruda – care-i mai trece prin minte.……….

 Recklinghäuser Zeitung

Oswald Gayer ca diavol în „Povestea soldatutlui“ de Igor Fjodorowitsch Strawinski
……….O trupa de pantomima bine condusa îi “secondeaza” cu vioiciune si adaptabilitate pe cei patru protagonisti. Deasupra tuturor, Oswald Gayer ca diavol – un creator de limbaj, dans si mimica versat, cu o capacitate de nuantare remarcabila.………….


Algemeine deutsche Zeitung für Rumänien

…………….Poezii de Goethe, Schiller, Novalis si Hölderlin – Oswald Gayer si-a alcatuit un program cuprinzator si foarte pretentios pentu seara lirica de marti de la Casa Schiller.
    Sinteza a iesit foarte personala, însa – chiar de aceea – nu mai putin convingatoare. Poeme încarcate de profunzimea ideilor si sentimentelor, imagini verbale care se întiparesc (sic!), accentuare a perceptiei naturii au fost interpretate în asa fel ca îndreptate în fond spre o întrebare: asupra raportului artei, al artistului cu lumea înconjuratoare, cu lumea caracterizata astazi de supratehnicizare si înlaturare a sentimentului, pe care artistul lector o contempla cu o privire critica. Oswald Gayer nu paseste modest în spatele poetului, el nu poate citi cumva “la rece” Hölderlin, pentru el întrebarile esentiale devin arhetipuri, sunt rostite cu aceeasi, uneori dramatica, intensitate ca si aceea resimtita odata de poet.………………

Münchner Tageszeitung

…………….Gayer si Rossmer joaca pîna la capat acest scenariu încîntator cu o usurinta pantomimica agila si pofta puternica de joc a unor comdianti adevarati. Nici un gînd care sa nu fi fost talmacit si corporal, caruia sa nu i se fi pus vreo masca aiurita. Aproape inepuizabil pare rezervorul ideilor lor, al mascaradelor de spaima – saga. Admirabil este si cât de bine sunt utilizate reflectoarele, creatoare de efecte speciale, datorita carora “striptease” al lor într-o “Noapte minunata” dobîndeste noi si noi aspecte inedite. Aceasta productie a Theater rechts an der Isar aduce în sfîrsit, o data mai mult, putina schimbare în cumintenia monotona a teatrelor particulare din München………                   

Münchner Theater-Zeitung

…………………..Cine stie, poate cei doi se numesc Wladimir si Estragon si s-au ratacit numai în Theater rechts an der Isar, în Mrozek? Sau Otto si Hotzenplotz îsi dau aici pe ascuns vreo întîlnire navalnica, fara sa-i duca de nas pe münchenezi? Oricum, Oswald Gayer si Max Rossnier se misca cu usurinta si grandoarea a marilor clovni de pretutindeni prin abisurile umane pe care autorul Slawomir Mrozek le scoate din dogmatismul realitatii la începutul anilor ’60 în piesele sale într-un act “Striptease” si “O noapte minunata”. ……..    

N.R . - Zeitung

…………….Oswald Gayer îi atribuie lui Mefisto trasaturi ironice, câteodata scuril-caraghioase, dar care, la momentul potrivit, îl fac pe acesta sa apara cu atît mai demonic. De exemplu, Mefisto ia în zeflemea fata de Faust filistinismul crestin al lui Gretchen, care o determina pe aceasta sa înmâneze preotului podoaba gasita. Comunicând în mod stralucit ironia lui Goethe, el îl maimutareste pe preot, o momâie uscativa în vesmînt patriarhal. Lânga un asemenea multitalent, e inevitabil ca interpretul lui Faust (…) sa paleasca…..

Neue Stadtzeitung – St. Poelten

……………….Oswald Gayer a fost distribuit prima data în rolul principal la teatrul din capitala Landului. El s-a dovedit a fi cea mai buna alegere pentru acest rol în ce priveste limbajul si expresivitatea. Cyrano-ul lui a parut a se trezi pur si simplu la viata si a revarsat pe scena – în functie de cerinte – veselie zgomotoasa sau melancolie.……………

Erlanger Nachrichten

……………Într-un stil de joc agresiv, care tinde spre expresionism, Janos Taub vrea sa realizeze, în garaj, si ca tragicomedie “Amintiri din viata unui nebun”. N-a fost usor de gasit cineva care sa interpreteze aceasta conceptie. Rolul pretinde capacitati deosebite, psihice si fizice (se joaca, se danseaza, se cînta), deci un actor capabil sa atinga extreme.
    Taub stia despre Oswald Gayer ca acest actor poate juca rolul asa cum el însusi si-l reprezentase. Amîndoi, regizorul si actorul, se cunosc de la Bucuresti, unde lucrasera deja împreuna în anii ’70 si centrul de cultura germana (Casa Schiller). În Ingolstadt s-a ivit sansa de a continua colaborarea. Oswald Gayer a jucat un rol de rezistenta în comedia lui Plautus “Laudarosul” (Fanfaronul?) (sau cum s-o fi chemînd, zi sa-i zic – n. trad.), care în stagiunea trecuta a putut fi vazuta si în teatrul Markgrafen. ………….                  

Nürnberger Nachrichten
“Theater im Würfel”
“Jurnalul unui nebun” de N. Gogol

…… Un zeu ratacit, un nebun divin...Oswald Gayer, interpretul functionarului jerpelit si grandoman, aseaza studiul patrunzator al lui Gogol asupra alienarii furioase într-o insolita, fascinanta perspectiva exterioara a unei psihoze avansate. Ca un icar prabusit, ca un naufragiat al lumii logice, se învîrteste Oswald Gayer cu miscari smucite, împrastiate, întotdeauna surprinzatoare în perimetrul scenei pustii, unde se încâlceste vazînd cu ochii în frânghiile întinse în toate directiile. Ochii mari, dilatati, cu o privire care strabate nesfîrsitul, înfatisarea palida si obrazul supt, peste care se perinda momentele de îndoiala adînca si fericita împacare, barba zburlita, parul lipit, în dezordine si jacheta lunga, zdrentuita, ale carei mâneci prea scurte expun paloarea încheieturilor scheletice, înca om si deja dincolo de omenesc, o Furie a îndoielii (un strigoi al îndoielii?), un zeu ratacit. Grandios felul în care, si pe traseul lingvistic, Oswald Gayer sustine pâna la sfîrsit acest profil. Si nimic din ceea ce face sau spune nu este rational, previzibil, motivat logic, plauzibil psihologic – ceea ce creeaza tensiunea acestui spectacol si umorul sau ratacit, adesea grotesc. Ioan C. Toma este cel care a furnizat aceasta cadere în picaj prin lumile nemarginite ale spiritului uman. Fantastic. ………………

NR-Zeitung

……………O trupa de pantomima bine condusa îi “secondeaza” cu vioiciune si adaptabilitate pe cei patru protagonisti. Deasupra tuturor, Oswald Gayer ca diavol – un creator de limbaj, dans si mimica versat, cu o capacitate de nuantare remarcabila..………

Neuburger Rundschau

………..Palästrio devine starul calomniei depravate, sclav în slujba comandantului tras pe sfoara cu rautate si intrigant al infamei escrocherii. De-ar fi vorba numai de fizionomia lui Oswald Gayer: fiecare nerv facial o jumatate de tragedie, orice impuls emotional o mica drama, suferind pâna-n strafunduri, zguduit de moarte si deodata iarasi pe neobositele-i picioare. Arlechin se întîlneste cu Buster Keaton, comedia dell’ Arte si slapsticul  sunt nasii acestei comicarii clovnicesti de natura primordiala………      

 
Westfälische Rundschau

 ...... În momentul de fata, Oswald Gayer impresioneaza publicul din Siegen, cu rolul “Theatermacher”.... Duminica viitoare însa poate fi vietuit actorul, în afara rolului. Atunci el va citi poezii în cadrul cercului cultural “Literatura & mic dejun” Ce fel si de ce, asta el ne dezvaluie în interviul acordat ziarului „Westfälische Rundschau“ (WR)
WR: La ce trebuie sa se astepte publicul devotat, îcepând cu ora 11°° în ziua de 27, pe scena orasului.
Gayer: Voi citi poezii românesti din mai multe secole. Bineînteles ca traduse în limba germana. Unele din ele însa vreau sa le recit în româna, ca spectatorii sa poata vietui limba originala.
WR: Deci Dvs. vorbiti româneste?
Gayer: Eu m-am nascut acolo, într-o familie de svabi. Scoala de actorie am urmat-o la Bucuresti.
WR: De ce va este important sa prezentati literatura româneasca aici la Siegen?
Gayer: Din cauza ca toate cliseele despre România, imaginile de la TV. despre copii neglijati de la gara din Bucuresti, despre batrâni care cersesc la intersectii si altele, corespund toate realitatii, dar reprezinta doar o parte a adevarului. La fel de adevarat este, ca România a fost si este o natie de mare cultura, ca numai în Bucuresti exista sapte teatre subventionate si o opera, ca muzicieni si dansatori români pot fi întâlniti în mai toate orchestrele si companiile importante din lume, datorita pregatirii lor fantastice. România este saraca economic dar bogata în arta.
WR: Chiar Dvs. însiva lucrati în momentul de fata la un proiect teatral?
Gayer: Teatrul Logos al nostru, care se bucura de sprijinul Uniunii Artistilor Teatrali din România si al Ministerului Culturii, vrea sa devina un lacas pentru întâlnirea culturala infinit de importanta, dintre est si vest. Vrem sa cream posibilitati pentru actori de a putea desfasura o activitate teatrala autentica, sa poata descoperii din nou radacinile artei noastre, fapt imposibil de realizat în îngramadeala agitata din institutiile teatrale de azi. Momentan suntem foarte preocupati si de importanta pedagogica a teatrului scolar. Vrem de exemplu printre altele sa sprijinim renasterea artei jocului cu masti......