Ce este arta modelarii vorbirii ... arta obiectivarii vorbirii...

... arta spiritualizarii vorbirii ? 

De ce ar trebuie sa o cerceteze fiecare ? 

Sunt posibile multe încercari de a da o defini?ie artei modelarii vorbirii. Dar toate la un loc nu sunt în masura sa cuprinda întreaga dimensiune a fenomenului.

De ce nu ? Cum poate fi în?eles acest lucru ?

Arta modelarii vorbirii este o cale de a conecta cuvântul omenesc de Cuvântul Cosmic. Ce este Cuvântul Cosmic ?

Arta modelarii vorbirii e cunoa?tere de sine, articulata sub forma vorbirii prin cunoa?terea lumii.

Ce este cunoa?terea de sine ?

Arta modelarii vorbirii este modul artistic con?tient de a trata vorbirea, cu o primire ?i re-dare plina de venera?ie a con?inutului spiritual viu ?i obiectiv al diferitelor sunete ale vorbirii, ca reprezentan?i ?i martori pamânte?ti ai unor for?e creatoare cosmice.

Care este con?inutul spiritual viu al sunetelor vorbirii ?

Arta modelarii vorbirii este încercarea liberta?ii umane de a-i spune pe nume Macrocosmosului cu mijloace sensibil-suprasensibile ale microcosmosului.

Care este numele cosmosului?

Arta modelarii vorbirii este încercarea de a cuceri facultatea cea mai înalta a omului ce se cunoa?te pe sine, de a percepe ?i rosti fiin?a tainica a fenomenelor lumii.

Care este fiin?a tainica a fenomenelor lumii?

Arta modelarii vorbirii este încercarea de a sonda esen?a limbii originare ?i de o face audibila, perceptibila.

Cum era limba originara?

            Posibilitatea concreta de a cerceta con?inutul de adevar al cuvintelor pe care am cutezat sa le rostim, mai sus, despre arta modelarii vorbirii ?i sa le transformam în experien?a proprie, este arta modelarii vorbirii drept cale a cunoa?terii. 

Cum devine arta modelarii vorbirii o cale a cunoa?terii ?

Arta modelarii vorbirii este vorbire traita con?tient.

Dar ce este vorbirea ?

            Unii arti?ti ai modelarii vorbirii au în?eles multe ?i ?tiu sa relateze câte ceva despre aceste lucruri. Putem ?i trebuie chiar sa îi întrebam, sa mergem la cursurile lor ?i vom afla o diversitate însemnata de lucruri interesante.

            Aceia dintre contemporanii no?tri  care nu sunt arti?ti ai cuvântului, dar împlica în via?a lor de cunoa?tere scrierile ?i conferintele lui Rudolf Steiner, vor fi ?tiind, desigur, cum pot ajunge la cele mai diferite materiale din toate epocile ?i culturile, referitoare la aceste teme, spre a privi mai îndeaproape acest mister extrem de mare. ?i ei vor fi ?tiind, de asemenea, sa ceara sfat de la arti?tii cuvântului.

Eu le recomand acest lucru ?i ei se pot a?tepta la succese dintre cele mai mari.

Al?i fra?i-contemporani ai no?tri ar putea sim?i însa, asemenea formulari si de asemenea cele mai amanun?ite expuneri facute de R. Steiner sau de al?i cercetatori spirituali, drept simple afirma?ii neîntemeiate, carora nu vor sau nu pot - ei fiind oameni ai cunoa?terii ce înclina mai mult spre experien?a materialista a lumii- sa le dea imediat deplina crezare. Pentru un timp, aceasta este o atitudine absolut legitima. Ar trebui, totu?i, ca ei sa verifice mai întâi totul ?i sa pastreze ce e mai bun. La urma urmelor, orice artist al vorbirii a ?i facut-o el însu?i.

     Dar acuma, fire?te, nu avem voie, de atâta examinare ?i respingere, sa uitam con?inutul întreg. Acesta este adesea, din pacate, tragismul cu care se fale?te materialismul.

Ce anume ?i în ce fel trebuie sa verificam? Cum putem începe concret a?a ceva?

        Raspunsuri rezulta numai din cautarile proprii. Dar cautarea este o cale ?i ea începe prin a întreba. A întreba este un uter care zamisle?te raspuns.

         De aceea, trebuie sa cautam aici pe scurt, sub forma de întrebari, deci sa vorbim în a?a fel încât pentru fiecare în?eles ?i fiecare mod de a privi lumea sa se poata na?te întrebari noi ?i gasita o cautare noua a altor întrebari ?i raspunsuri ?i o noua atitudine chiar fa?a de o în?elepciune veche.

            De ce copiilor le place cel mai mult sa se joace în rime ?i ritmuri? De ce, jucându-se, ajung sa danseze? De ce putem sa ?inem minte cu mult mai bine textele rimate ritmic ?i sa le în?elegem mai profund?

            De ce întreaga cultura, este totu?i, de fapt, o vorbire la un nivel superior? De unde vine dorul de cultura? Nu de la dorul de cult, de act sacramental, cu formulari în cuvinte, cu fapte în cuvinte?

            De ce nu ne satisface explicarea seaca, lucida a lumii? Care este oare inten?ia cea mai launtrica a întregii poezii a tuturor timpurilor ?i popoarelor? Niciodata, desigur, doar con?inutul, pe care ?i o relatare seaca l-ar putea epuiza oricând! Nu e oare iubirea pentru revelarea inexprimabilului? Pentru ritm ?i rima? Pentru muzica din cuvânt ?i din acordurile cuvintelor, pentru cuvântul nou sau sim?it în mod nou?  Pentru ni?te îmbinari de cuvinte care nu au mai existat niciodata?

Nu e oare speran?a de a ne aminti dispozi?ii suflete?ti demult stinse ale orizonturilor suflete?ti; în frumuse?ea tuturor lumilor suflete?ti de culori; a celor mai launtrice lumi uitate?

De ce  ritmul, muzicalitatea ?i modelarea cuvântului au fost neaparat necesare în toate crea?iile poetice ale literaturii lumii?

De ce iubim cu to?ii cântul vocal, cu cuvinte ?i acorduri muzicale, în leganarea caden?elor muzicii-cuvânt, de ce iubim în poezie avântarea ?i sunarea catre înalturi pline de entuziasm ale bucuriei nesfâr?ite, ?i sunetul înabu?it la prabu?irea într-o pieire dintre cele mai abisale, înso?ita de un vâjâit scrâ?nind a gol al accentelor biciuite ?i de ritmuri har?uitoare, pâna la frica, din carcase amenin?atoare ale cuvintelor, care poseda esen?a magiei de a invoca ?i care nu uita sa-l ia în stapânire pe cel cu auzul a?intit, sa-l atinga în forul cel mai launtric al spa?iilor sale fin acordate, al lumilor sale uitate al sentimentelor sale celor mai înalte, celor mai frumoase ?

De ce ascultatorul nu poate sa nu plânga la sunetul unor cuvinte sau, ca eliberat, sa straluceasca de fericire într-un râs luminos ? ?i cum au putut cuvintele, transformându-l, aratându-l pe el însu?i în lumina în care el nu se vazuse niciodata, sa-i dea o înalta parere despre el însu?i ?

Lui i-a devenit posibil acum, numai prin cuvinte, sa-?i presimta Sinea cea mai frumoasa ? Cum ar putea sa fi reu?it aceasta arta, poezia, daca în ele nu ar sala?lui o realitate suprema ? Nici o fericire nu poate fi asemuita cu aceasta, nici un ajutor din afara nu-i poate darui omului o libertate atât de frumoasa, nu i-ar putea prilejui o percep?ie atât de înalta.

Care e cauza, motivul ascuns?

A arata cum a cautat R. Steiner sa dea impulsurile unui mod spiritual de a trata vorbirea, în parte din cercetarea supra-sensibila proprie, în parte îndreptându-?i privirile spre tradi?ia teatrului antic grec ?i a spune ca sistemul de exerci?ii dat de el pentru cei ce practica arta modelarii vorbirii, este calea de ini?iere în misterul vorbirii originare ?i în în?elepciunea lui Orfeu ?i a misteriilor orfice, ar fi doar o mutare a aten?iei de pe astazi pe odinioara. Dar azi misterul vorbirii este exact la fel de prezent în lumea noastra ca ?i în vremea în care a fost conceputa legenda lui Orfeu.

Dar e vorba oare de o vreme anume? Sau e mai degraba o stare, ori chiar o realitate ce exista mereu ?

Ceea ce aflam despre Logos din diferite locuri ale Scrierilor Sfinte ale tuturor popoarelor, din leaganele antice, din tradi?ia gnostica, din tratatele de filosofie ?i lingvistica, sunt doar ni?te mijloace ajutatoare pentru a ajunge la o traire concreta. Fenomenul e ve?nic acela?i ?i el poate fi auzit ?i în?eles prin exersare concreta ?i clar-auzire, deci prin cunoa?tere supra-sensibila.

De ce n-ar fi îngaduit sa se încerce aceasta? Chiar se încearca, în arta modelarii vorbirii.

În vorbire au existat ?i exista mereu numai vocale ?i consoane. În toate limbile. Cum se face ca aceste doua categorii redau, într-un mod atât de evident, ni?te realita?i diferite.

De ce cu toate consoanele se poate cânta foarte rau sau deloc ? Iar cu vocalele atât de minunat ? În toate limbile. Cum este posibil ca nici unul dintre noi, de-a lungul tuturor mileniilor, n-a mai putut inventa nici macar un singur sunet articulat pur, pe lânga cele deja existente, spre a extinde alfabetul ?

De ce nu simte nimeni o nevoie stringenta sa mareasca numarul sunetelor vorbirii?

             E aproape de necrezut ca toate limbile de pe Pamânt, cele mai vechi ?i cele mai noi, vorbesc folosind acelea?i sunete, numai ca în combina?ii diferite ?i cu o pronun?ie, de fapt, doar u?or diferita? ?i totu?i, noi demult am fost nevoi?i sa acceptam aceasta.

De unde acest miracol.

             Se spune ca universul s-a nascut dintr-un sunet primordial viu, ce nu poate fi numit, care poate fi banuit prin trairea câtorva formule meditative, cu sunete muzicale ?i cu unele articulate. (M, AOUM, AUM OM)  A?a citim într-o carte sfânta din Orientul îndepartat.

”Întru început era Cuvântul, si Cuvântul era, întru început, la Dumnezeu,

si fiinta dumnezeiasca era Cuvântul.

Acesta era întru început la Dumnezeu.

Toate prin El au luat fiinta,

iar în afara Lui, nimic din ce exista, nu a luat fiinta.

În Cuvânt era viata, si viata era Lumina oamenilor.

Lumina lumineaza în întuneric, dar întunericul nu a cuprins-O.”

A?a citim într-un alt loc al unei alte car?i sfinte.

           A?adar, for?ele spirituale cosmice care stau la baza devenirii lumii, sunt ?i creatoarele sunetelor vorbirii, în care omul recunoa?te for?ele originare ?i cu care el se simte înrudit? Sunetele vorbirii sunt deci pietrele de temelie universale ale tuturor limbilor.

Sau chiar ale tuturor lumilor ?

         Oare de ce aceste comunicari, foarte înrudite în sine, îmi sunt mai dragi ?i mai de în?eles, mult mai suportabile pentru sim?ul meu de adevar, decât îndemnul modern, pretins mai “?tiin?ific” de a crede într-o detonare originara oarba, salbatica, ne-articulata, pur fizic materiala, care poate fi la fel de pu?in dovedita? Eu o iau în serios. Dar de ce sa nu banuim în imaginea unei explozii mai degraba un act distrugator decât unul creator? De ce o for?a originara creatoare de armonie, purtata de o con?tien?a înalta-iubitoare, într-un acord viu al misterelor lumii, sa nu-mi para mai de crezut, drept putere creatoare, decât o trosnitura cosmica incon?tienta, razboinica, surda? ?i cum ajunge o explozie la armonie? ?i ce putea s-o fi cauzat? Îmi este tot mai pu?in posibil sa cred într-un lan? nesfâr?it de întâmplari pur materiale, incon?tiente, care sa fi creat con?tien?a ?i spiritul ?i vorbirea din non-spirit.

        Pe cea mai timpurie treapta a evolu?iei sale, omul a fost chemat sa dea nume tuturor lucrurilor. Sa le numeasca. A?a citim, uimi?i, în car?i vechi. Toate fenomenele î?i radiau esen?a spirituala ?i omul o putea recunoa?te ?i rosti.

Oare a creat el astfel limba originara?

Dar esen?a tuturor lucrurilor era înrudita cu muzica sferelor.

Cuvântul cosmic originar suna, deci, prin toata fiin?area ?i omul cânta launtric împreuna cu El ori a?a a înva?at sa vorbeasca.

            Limba originara era ritmic - muzicala ?i ea era în?eleasa de to?i oamenii; a?a ne spune vechea în?elepciune ebraica. Turnul din Babel ca simbol al modului unilateral de a privi lumea, care a trebuit sa apara, a provocat, printr-un acces mai nespiritual la vorbire, decaderea limbii originare, despar?irea în multe limbi diferen?iate, ceea ce a avut ca urmare neîn?elegerea între oameni.

            Oare nu traim noi astazi într-o epoca sau într-o stare sufleteasca în care degradarea în continuare a vorbirii ?i deci ?i a în?elegerii dintre oameni, ne îngrijoreaza enorm?

            Oare nu e astazi cu o treapta mai rau ? În trecut, diferite comunita?i de limba, adica popoare, au ajuns sa nu se mai în?eleaga unele pe altele. Nu amenin?a sa se adevereasca azi avertismentul multor sociologi, psihologi ?i lingvi?ti, ca o în?elegere a fiecarui om cu celalalt se deterioreaza rapid? Ce se poate face împotriva acestui proces?

            Arta modelarii vorbirii este în masura sa ofere mijloace ?i cai prin care vorbirea se îmboga?e?te nespus de mult ?i poate dezvolta for?e indestructibile.

De unde vine aceasta noua posibilitate? 

            Rudolf Steiner ne-a atras aten?ia în mod genial asupra ei.  Noua capacitate a omenirii de a în?elege limba originara, de a-i reda via?a în mod con?tient ?i a o vie?ui vine de la principiul fundamental viu al crea?iunii, de la Logosul însu?i.

            Unde avem o îndrumare pentru cercetarea ?i în?elegerea acestei afirma?ii? Evenimentul despre care relateaza trairea de Rusalii a apostolilor ne ofera o imagine grandioasa pentru momentul marii rascruci din evolu?ia omenirii. Christos - Logosul umple lumea cu Fiin?a Învierii Sale ?i face posibila astfel ?i perceperea concreta a limbii originare de catre apostoli. Ei vorbeau din nou, ca înainte de turnul Babel, o limba pe care o în?eleg to?i. ?i apostolii în?elegeau la rândul lor toate limbile vorbite de cei din jur. To?i au putut în?elege vorbirea apostolilor de?i nimeni, în afara de apostoli, nu a fost în masura sa o vorbeasca, sa o rosteasca.

?i acest eveniment e o imagine pentru ?elul pe care îl urmare?te arta modelarii vorbirii.

Prin arta modelarii vorbirii marele eveniment care s-a petrecut cu apostolii urmeaza sa-i fie facut accesibil fiecarui om, în mod concret ?i con?tient. Poate ca izbânda suverana a acestei arte mai zace înca în poala viitorului; dar orice artist al vorbirii ?tie deja astazi, din proprie experien?a, ca prin exerci?iu plin de daruire, prin munca de cunoa?tere ?i prin a?intirea auzului spiritual, el poate cucerii pentru sine harul atingerii interioare cu Logosul ?i cu vorbirea originara creatoare a acestuia, drept traire zguduitoare.

Arta modelarii vorbirii e transmiterea catre ascultatori a acestei trairi.

            Oare omul e chemat sa se înal?e în mod con?tient la Cuvântul Cosmic, la vorbirea originara?

Sunt oare saracirea ?i moartea limbilor ?i puterea noastra moderna de comunicare tot mai unilaterala, chiar contrariul omenescului propriu-zis, în sensul frumos al cuvântului?

            Domeniul de activitate care este în masura sa dea, tuturor acestor întrebari uria?e legate de înalturile ame?itoare ?i de adâncurile abisale ale cunoa?terii lumii, orientare, cunoa?tere, traire reala, experien?a sau macar presim?ire, este arta modelarii vorbirii.

            Din vremea celor mai vechi civiliza?ii ea este o mo?tenire spirituala incon?tienta ?i o structura creatoare dintre cele mai launtrice ale omenirii. În ultimele milenii ea a ajuns la o decaden?a întunecata ?i a fost readusa într-o lumina vie pentru viitor, de catre Rudolf Steiner.

            A?a ca ?i aici sa îi acordam lui Rudolf Steiner ultimul cuvânt, fiindca eu vreau sa ma declar în mod liber adeptul impulsurilor de gândire ale antroposofiei sale drept cale integrala a cunoa?terii, dupa cum, ca apostol al cuvântului, n-a? vrea sa omit a recunoa?te Logosul - Christos.

            „Imagina?i-va acuma ca omul ar avea predispozi?iile originare, care-i fusesera menite. Atunci el ar fi privit spre ceea ce poate sa faca din afara impresii asupra lui. Dar de el s-ar apropia nu numai culori, sunete, nu numai ceea ce sunt impresiile din afara, ci din lucruri s-ar revarsa pretutindeni spirit: prin culoarea ro?ie, totodata, spiritul ro?ului, prin culoarea verde spiritul verdelui ?amd. De pretutindeni de el s-ar apropia spiritul…

            Acest lucru va rog sa vi-l reprezenta?i într-o realitate concreta, deplin substan?iala: ca spiritul se apropie cu adevarat, viu. Dar, daca impresiile exterioare s-ar fi apropiat atât de viu, atunci cu fiecare impresie exterioara s-ar întâlni procesul respirator. Un ro?u: impresia vine din afara în interior; din interior îi vine în întâmpinare respira?ia, care atunci, însa, ar fi sunet muzical. Cu fiecare impresie din om ar izvorî sunetul muzical. O vorbire care sa ramâna, n-ar exista, de la fiecare lucru, la fiecare impresie s-ar raspunde din interior, în mod nemijlocit cu un gest muzical. Omul ar sta cu cuvântul în întregime în entitatea exterioara.

            Ceea ce s-a format apoi drept vorbire este doar proiec?ia pamânteasca a acestei vorbiri vii-curgatoare, doar reziduul ei, doar de?eul. ?i de aceasta vorbire originara, pe care o vorbim cu întreaga lume, aduce aminte expresia atât de pu?in în?eleasa astazi, aceea despre „cuvântul pierdut”. Dar de spiritul originar, când omul nu avea doar ochi sa vada, ci ?i ochi cu care sa perceapa spiritul ?i când în interiorul procesului sau respirator raspundea la percep?ia ochiului cu gestul sunetului muzical - de acest viu „a fi împreuna cu spiritul” aduce aminte cuvântul: „La început era Cuvântul ?i Cuvântul era la Dumnezeu ?i un Dumnezeu era Cuvântul”. De aceasta via?a în Divinitate vorbe?te începutul Evangheliei lui Ioan.

            Dar, acesta e unul dintre lucruri. Celalalt, însa, este .... faptul ca ceea ce omul roste?te, cuvântul, sa poata avea din nou o asemenea putere asupra lumii exterioare cum are azi samân?a, trebuie sa porneasca de la în?elegerea umana, trebuie sa se transpuna în sim?irea umana, în a?a fel încât oamenii sa le poata gândi, sim?i, trai, aceasta trebuie sa poata deveni din nou realitate.

            Cuvântul trebuie sa-?i redobândeasca for?a; cuvântul care astazi e abstract, trebuie sa dobândeasca for?a creatoare, Cuvântul care era la începuturi”.

(Rudolf Steiner, „Pietre de construc?ie pentru o cunoa?tere a Misterului de pe Golgota”, GA 175, pg. 243).

Oswald Gayer